Leadership de pe munte – 1/2

Trec printr-o perioadă aglomerată şi importantă acum pe la muncă. Avem mai multe proiecte pe cap iar fiecare este într-un moment de cotitură dar în cu totul alt stadiu al dezvoltării. Sunt unele momente când mă simt fără busolă, cu două, trei variante de drumuri în faţă, nesigur pe unde să o iau.

Cred că sunt multe asemănări între leadership-ul pe care îl manifeşti într-un proiect sau o afacere şi cel în situaţii reale, adevărate, mă refer aici în mod special la competiţii sportive. În legătură cu asta o să povestesc o întâmplare de la Carpathian Adventure 2010 (CA) unde am primit o lecţie importantă. Nu îmi place să scriu mult, aşa că am împărţit articolul în două părţi. Sper să nu vă fac să aşteptaţi prea mult continuarea. 😛

CA este un concurs de aventură solicitant, pe echipe formate din câte patru membri, unde ai nevoie de experienţă serioasă pe munte pentru a face faţă. Ca să vă faceţi o idee, în 2010 traseul a avut 200 km de mountain biking şi 60 km de trekking. O să fac fast-forward peste primele ore din concurs ca să ajung la momentul cu pricina.

În seara primei zile, la proba de mtb, eram printre primele echipe sau mai bine zis în plutonul de urmărire a fruntaşilor. Aveam un ritm bun, moralul ridicat, trăgeam de noi dar rezistam. Pe măsura ce se întuneca, fulgera din ce în ce mai puternic şi la un moment dat a devenit evident că va începe să toarne serios. Pe la nouă seara a început o ploaie de vară cu grindină care ne-a udat pe toţi până la piele în primele zece secunde. Cădeau bucăţi de gheaţă de mărimea unor boabe de struguri care se loveau cu un păcănit asurzitor de căştile de ciclism şi care ne ciupeau acolo unde prindeau pielea descoperită. Primele minute au fost chiar amuzante pentru că ne răcoream după o zi înnebunitor de caldă. Când am aruncat o privire în jur am văzut că ne strânsesem deja cam patru echipe. Mergeam cu toţii incordaţi dar disciplinaţi prin ploaie, cu capul plecat, cu vizibilitate doar la un metru în faţa noastră. Vedeam cum firicele de apă de la picioarele noastre începeau să fie din ce în ce mai dese şi în scurt timp s-au transformat într-un mic pârâiaş. La un moment dat, de undeva dintre noi se aude cineva care pune la îndoială drumul pe care mergeam.

Cred că în orice grup există persoana asta raţională care ridică întrebarea: “Oare facem ce trebuie?”. Momentul în care apare întrebarea e unul foarte important pentru că, odata pusă intrebarea, îndoiala se strecoară în minţile tuturor. Acum este momentul ca liderul să intre in rol… :d

*partea a 2-a*

9 thoughts on “Leadership de pe munte – 1/2

Leave a Reply