Cum a fost la Cupa Olimpia – Duatlon

Rezultate oficiale: loc 13 la general (din aprox. 70), loc 6 la amatori (din aprox. 40)

Am participat în week-end la Cupa Olimpia la Duatlon, un prim concurs mai serios la care merg anul ăsta după Semi-maratonul Gerar din iarnă.

Timpii pe care i-am realizat au fost peste așteptările mele. M-am antrenat destul de constant în toamna/iarna asta și mă bucur să văd și primele rezultate într-o competiție.

Cum povestește și Gabi în raportul lui de cursă au fost câteva lipsuri în organizare. Poate cel mai deranjant lucru a fost lipsa unui arbitru care să ne ghideze într-un loc în care traseul vira brusc și unii dintre noi am alergat drept înainte. 🙂

De dimineață, am ajuns mai târziu decât planificasem la înscriere și asta mi-a cam dat peste cap încălzirea planificată pentru înainte de start. M-am așezat la linia de start destul de neîncălzit iar faptul că startul a fost unul în forță a făcut ca după 10 minute să mă simt foarte, foarte obosit și să mă întreb “Cum naiba o să rezist toată cursa?!” Evident că m-am încălzit și totul a decurs foarte bine până la urmă dar primele minute au fost un chin.

Tura de ciclism mi-a plăcut tare mult. A fost ca un fel de traseu de la Monaco al F1 pe aleile din Tineretului pentru bicicletă 😀

De abia aștept următorul concurs. Până atunci…înapoi la antrenament.

2 thoughts on “Cum a fost la Cupa Olimpia – Duatlon

Leave a Reply