Am evadat în 2011!

Zâmbesc acum când îmi aduc aminte cum a fost ziua de ieri și nu știu de unde să încep cu povestirea participării la Prima Evadare 2011. Îmi închipuiam că o să fie greu după ce a plouat toată săptămâna plus un bonus o ploaie torențiala de câteva ore sâmbătă noaptea dar nu eram pregătit pentru cum a fost de fapt. Și având în vedere că s-au înscris cam 1300 de oameni, au luat startul 1000 și au terminat cam 500, cred că nici ceilalți nu erau foarte pregătiți.

Se știe că MTB este un sport foarte tehnic în care ai nevoie de multă experiență outdoor să te poți mândri că ești bun iar eu sunt un începător cu aspirații de ”intermediate”… Ei bine, am aflat că mersul pe noroi este cu totul altă poveste. Este prima oară când dau de un traseu în halul ăsta și a fost o experiență dură de învățare. Mi-am dat seama destul de repede că nu aveam nici cea mai vagă idee cum să merg.

Surpriza cea mai mare a fost faptul că bicicleta se umplea de noroi în dreptul frânelor și trebuia curățată în mod constant. În mod clar ajută să ai frâne pe disc în condiții de genul ăsta dar eu mă întreb: cum au mers tipii ăștia care au terminat în 2 ore și ceva de nu li s-au blocat roțile?! Va trebui să aprofundez subiectul în mod clar 😀

Lumea pe traseu era pestriță. Am întâlnit oameni cu care făceam haz de necaz de halul în care eram dar și unii care aveau o privire ciudată, vorbeau singuri și mergeau pe lângă biciclete fără vreun plan să se mai urce pe ele și asta pe la km 40.

Și acum să ajungem și unde cred că am greșit eu cel mai mult în cursa asta. Am plecat bine și am mers fără probleme fizice sau tehnice până la Ghica la km 25 unde am ajuns cam în 1 oră 40 min. Aici, am deznămolit bicicleta, m-am hidratat  și am plecat fără să mănânc nimic!!! Nu știu ce a fost în capul meu atunci dar după o oră eram terminat de foame și îmi epuizasem deja toate gelurile High 5 pe care le luasem cu mine. M-am târât efectiv doar dintr-o voință nebună de a termina cursa până la următorul punct de alimentare la km 40 unde am mâncat spectaculos. De aici mi-am revenit și am mers iar mai bine dar pierdusem mult timp și nu prea mi-a mai păsat de timp, eram doar bucuros că nu am abandonat și m-am concentrat doar pe a termina cursa.

Ceea ce am și făcut în 6 ore 21 min. Locul 88 din 208 la categoria mea.

Organizarea a fost foarte bună, nu a lipsit nimic, iar cu vremea nu poți să te pui. Până la urmă este un concurs și toți am concurat în condiții egale.

Mulțumesc tipului care mi-a dat un baton la un moment dat pe la km 35, mulțumesc lui Tibi și echipei Nutricult pentru ajutorul de la final ; )

Dintre bloggeri cicliști și sportivi în general, i-am recunoscut pe lista de finish pe Gabi, Bogdan și Emilian. Felicitările mele pentru clasări! Mă ambiționați pentru la anul 😛

De abia aștept să revin cu poze!

17 thoughts on “Am evadat în 2011!

  • Don’t mention it!;)
    Vezi ca diplomele si medalia + tricourile de participare sunt la mine. Vroiam sa te intreb… de ce nu ai folosit asta? http://primaevadare.ro/2011/05/07/2015/
    Sper sa iti fi facut cineva o poza, unul din putinii in pantaloni scurti din cursa, cu noroiul ferm incastrat pe pilozitatile de pe picioare.:))

  • Felicitari,
    – pentru start, nu multi s-au aventurat cu atat mai mult incepatori in ale MTB-ului si pentru finish, care e o performanta in sine tinand cont de conditii.

    PS: la cursele de MTB imi place sa iau si batoane ca la fel ca tine mi se face foame.

  • Salut,

    Ma mir si eu cum au terminat oamenii traseul in ~2 ore.
    Ce am observat eu este faptul ca cei care au luat startul la inceputul cozii au avut avantaj mare de timp (nu trebuia sa stea in urma altora).

    Eu eram cam pe la sfarsitul cozii si a trebuit sa stau f mult in prima padure. Multi sedeau in fata baltilor si tampit se gandeau cum sa treaca, asta a geneat cozi foarte mari, am reusit sa ii intrec abia spre iesirea din prima padure.

    Apoi a fost capmul ala de dupa prima intersectie cu soseaua, sa fio stiu ca o sa fie un camp lung, nici nu ma oboseam sa stau sa curat bicla in rau, o luam in spate si fugeam cu ea mai departe pana ar fi fost mai acceptabil (da aveam frane in V).

    Overall a fost ok mai putin comentariile organizatorilor de la palatul ghica, care ziceau ca traseul de acum incolo e mult mai usor …

    A fost o experienta placuta iar la anul revin mai agresiv …

    Felicitari ca ai terminat!

    • Da, asa e. Pe la inceput cand oamenii inca se obisnuiau cu noroiul si baltile erau mai precauti. Deja in partea a doua a cursei nu se mai menaja nimeni 😀

      Si eu am cam pierdut timpul la un moment dat sa o spal si dupa 5 minute era fix la fel.

      Iti spuneau si ei asa de incurajare, doar nu vroiai sa auzi ca o sa fie si mai greu chiar daca era adevarat. :))

      Foarte bine ca te gandesti la revenire, asa iti intra cursele astea in sange, nici nu iti dai seama!

  • Bravo, Silviu! Mă bucur că te-a ambiţionat şi mai tare. În general se întâmplă aşa, după o astfel de cursă.

    Punctez şi eu ce spunea Gabi: chiar şi o simplă ciocolată îţi dă multă putere. Undeva pe la km 40 am oprit 2 minute şi am înfulecat rapid, bucată cu bucată, o ciocolată întreagă. M-au depăşit 6 persoane. În următorii 10 km am depăşit 9 oameni, mergând constant cu 16km/h.

    Pe când următoarea ieşire? 🙂

  • Mda, nu am avut deloc grija asa cum trebuia la nutritie 😀

    Pentru mine, urmatoarea iesire oficiala este la triatlon Fara Asfalt sau poate mai devreme la duatlon Tara Barsei.

    Voi mai iesiti pe undeva pana atunci la ture de antrenament?

  • felicitari celor care au terminat traseul. Eu sunt amator, e primul meu concurs, am termiant la 361 general, 137 categoria mea. e clar ca daca am fost in stare sa termin traseul in conditiile astea, voi putea sa termin in orice conditii: soare, vant, NINSOARE.

    eu cam saptamana viitoare, daca se usuca afara am de gand sa fac iar traseul, si sa ma cronometrez, doar ca idee sa vad daca scot su 7 ore jumatate cat am scos acum 🙂 (ca antrenament faceam doar pe portiuni, eu stand in balotesti plecam doar de la palatul Ghica, nu mai traversam campul aiurea pe la aeroport, iar ghica astoria faceam cam in 3 ore de mers linistit)

  • Alin, bravo pentru rezultat si pentru ca ai reusit sa termini! La cum arata vremea nu cred ca se usuca prea curand 😀

    Bafta la ture,

    Silviu

  • ” Am întâlnit oameni cu care făceam haz de necaz de halul în care eram dar și unii care aveau o privire ciudată, vorbeau singuri și mergeau pe lângă biciclete fără vreun plan să se mai urce pe ele ”
    eu tot ii multumeam bicicletei 🙂 (ca e intreaga)

Leave a Reply