Concurs de povești: Cea mai tare experiență a mea la un concurs în 2011

După un sezon plin de concursuri de triatlon, alergare, de aventură și chiar de înot, sigur aveți tolba plină de experiențe faine. Cu ocazia asta cei de la Nutricult alături de 10 sportivi de mare valoare, printre care și eu, vă invităm la un altfel de concurs.  Dezmorțiți-vă degetele și mușchiul creativ pentru ce urmează!! 🙂

Vrem să aflăm cine are talent la scris și ne poate povesti cea mai tare experiență a lui/ei la un concurs din 2011.

În primă fază, eu voi alege, dintre poveștile scrise de voi la mine pe blog în comentariile articolelor dedicate sau trimise pe email, pe cea care îmi place cel mai mult. Premiul pentru aceasta este un Race Pack de la www.nutricult.ro (geluri și băuturi pentru o cursă de 4 ore) și accesul în Marea Finală.

În Marea Finală ajung cele 10 povești selectate de fiecare dintre blogerii sportivi parteneri – adică eu. Marele câștigător este ales prin vot democratic și popular pe pagina de Facebook a Nutricult.

Aveți timp până, joi 15.12.2011 să vă faceți povestea cunoscută la mine pe blog. Finala este între 18 decembrie – 24 decembrie: )

În scurt timp, vin și eu cu un experiența care mi-a plăcut cel mai mult dintre concursurile la care am participat. Stați aproape!

START JOC!!!

Ah da, iată craii bloggeri sportivi parteneri. Urmăriți cu atenție:

4 thoughts on “Concurs de povești: Cea mai tare experiență a mea la un concurs în 2011

  • Ma antrenasem intens pentru acest concurs, zi de zi, pana cand glezna si-a pus haina de revolutionar, a inceput sa poarte bereta si a purtat razboi de gherila prin jungla ligamentelor. Regimul meu totalitar s-a simtit nevoit sa ii raspunda si oricand alergam mai mult de 50m, ma trezeam cu o inflamatie de nuanta rosu-comunist.

    Am renuntat la planul meu de cursa, singura pe care o aveam in programul ocupat de vara, iar dupa o luna de zile stateam linistit pe canapea, tocmai intors din calitate de sinistrat al uraganului Irene (eram in SUA, pe coasta de est), cand am decis sa vad care au fost rezultatele cursei. Text mare pe website, “Race rescheduled for next Sunday morning”. Era sambata seara, ora 12.

    Hmm. Pariu ca nu mai sunt autobuze. Ia sa verific .. a! Ultimul pleaca intr-o ora. Ba nu, la naiba, la ce te gandesti? Ai putea sa-ti rupi un ligament! Nu fi idiot.

    Asteptand in statia de autobuz, o ora mai tarziu, am hotarat ca nu sunt cel mai istet om nascut vreodata. Peste inca o ora, la 2:05am, eram intr-un oras necunoscut, pustiu in noapte, iar cursa incepea la 7:30am. Nu mai mancasem de 5 ore, dar nu gaseam nicaieri un local deschis.

    Am adormit pe o terasa in spatele unei cafenele, cu capul pe masa si temperatura corpului undeva inapoi in Epoca de Gheata, band putin ice tea. Ice Tea. Cu siguranta, nu cel mai istet.

    Soarele rasarise, eram treaz, vedeam organizatorii cum se pregateau, am schimbat cateva vorbe cu lumea. Ce m-a surprins foarte tare, faptul ca erau foarte multe persoane trecute de 50-60 de ani care alergau, si pareau chiar experimentati! Mentionez din timp ca, la sfarsitul cursei, a trebuit sa sprintez ca sa intrec un domn de 59 de ani pe ultima suta, si la randul meu am fost intrecut de un baiat de 12 ani.

    Nemancat, nedormit, neantrenat, accidentat, neechipat corect, am pornit in cursa la 7:35am, turma fiind condusa de un ATV pilotat de un batranel corpolent imbracat intr-o rochie de cocktail. Poveste lunga.

    In timpul perioadei cand glezna mea nu striga “Viva la revolucion!”, mi-am promis ca voi cobori sub un anume timp foarte rotund. Acum, alergam sa fac acelasi timp. La jumatatea cursei eram inca in prima zecime a plutonului, cand am realizat ca, surpriza! nu mai puteam tine pasul. Respirat greu, inima agitata, privirea usor incetosata, injuraturi pe sub mustata aruncate celor care ma intreceau.

    In acel moment, am avut un moment de reflectie. Eu nu voi reusi sa-mi indeplinesc obiectivul. Nu voi alerga atat de repede. Nu m-am pregatit cum trebuie. Dar stii ce? Este okay. Este chiar okay. Vor mai fi alte curse, vor mai fi alte ocazii, glezna va fi subjugata inapoi sub control.

    Am inceput sa ma bucur de cursa, si m-am uitat in jurul meu. Adica, chiar m-am uitat. Alergam pe un drum ce trecea printr-o padure minunata, de brazi. Privind spre stanga, vedeai valurile Atlanticului lovind plaja, spuma alba retragandu-se rabdatoare. Spre dreapta, casute cu un singur etaj, parinti si copii facand cu mana. Iar peste tot in jurul meu, oameni de toate varstele cu un zambet pe fata si o vorba incurajatoare pe buze. Vantul batea incet, si era frumos.

    Am sprintat pe final, am strans mana domnului din urma mea, am aplaudat alergatorii pe masura ce terminau, am zambit in poze si am mancat cea mai buna baclava cunoscuta omenirii.

    La premiere, aratam atat de deplorabil, incat probabil organizatorilor li s-a facut mila, si au decis sa ma cheme pe scena sa-mi dea o medalie. Astazi, inca o port in ghiozdan. Ma face sa zambesc 🙂

Leave a Reply