Povestea 7500 2012

Trebuie să vă spun că este al naibii de plăcut să povestesc despre cum a fost la 7500 cu o bere în mână și cu medalia de finisher pe birou. Să începem cu finalul. Echipa Băieții Bine a terminat concursul cu bine, normal. Am parcurs 90 km și 7500 m diferență de nivel în puțin peste 34 ore și ne-am clasat pe locul 14 la categoria Elite Masculin din 23 echipe. A fost o ediție cu multe abandonuri. La Elite au terminat 38 de echipe din 68 care au luat startul. Mulți spun că 7500 atunci când îl parcurgi fără oprire este cea mai grea competiție din România. Acum că l-am parcurs, aș spune totuși că a fost mai greu la turele Carpathian Adventure. Și nu neapărat partea de rezistență fizică dar luând în considerare că eram patru membrii în echipă, că aveam și probă de MTB și plută cred că toate astea fac concursul CA mai complex și mai dificil.

Asta nu înseamnă că 7500 nu a fost teribil de greu. Să spunem doar că a fost atât de greu cât mă așteptam sau că mi-am atins niște limite pe care le-am mai atins și în alte dăți. Cum spunea și Andrei Roșu, e un concurs unde în primul rând contează să fii puternic psihic. Trebuie să accepți din start că vei merge peste 30 de ore fără oprire, că te vor durea mușchii, genunchii și toate încheieturile și tot ce va opri durerea este să ajungi la finish peste muuuult timp. Sau că atunci când te vei simți epuizat ești de abia la jumate și te vei mai simți epuizat de vreo două-trei ori până să termini. Cred că cel mai important este să reușești să îți menții concentrarea și să te menții în atmosfera de concurs pentru atât de mult timp.

Nu o să fac neapărat o descriere pe CP-uri a cursei. O găsiți și pe alte bloguri și mai ales la unii care au făcut cu vreo 10 ore mai puțin decât noi. 😀

Coechipierul meu a fost Tibi, un vechi și foarte bun tovarăș, cu care am avut antecedente de mers pe munte chiar la CA 😉 Ne știm foarte bine și cred ca este unul dintre lucrurile cele mai importante ca tu și coechipierul să aveți experiență de mers pe munte și mai ales în concurs. Oamenii se schimbă în situații de oboseală, stres și e bine să știți la ce să vă așteptați. E important să știți care sunt punctele bune și slabe ale celuilalt și mai ales că el se are pe sine sub control și că nu trebuie să aveti, decât în caz excepțional, grijă unul de celălalt. Eu, de exemplu, cu toate că sunt foarte vorbăreț în mod normal, în cursă aproape că nu prea aș spune nimic. Cea mai mare parte a timpului mă concentrez să nu mă concentrez pe dureri și pe cât de mult mai e până la finish.

Un moment greu pentru mine și cred că pentru mulți concurenți a fost urcarea pe Bucșoiu pe un soare nemilos. A fost o combinație de escaladă cu târât în patru labe cu tras în lanțuri. De fapt orice metodă care te faci să înaintezi pe o panta imposibilă. A stors ultima picătură de apă și energie din mine și fost aproape, foarte aproape, să apară o fisură motivația de a merge până la capăt și de a o face și în timpul propus. După ce am ajuns sus, știam că o să terminăm concursul. Culmea, ajunsesem în vârf, dar de fapt ajunsesem la fundul sacului și de acolo, dacă ești hotărât să nu abandonezi decât în ruptul capului sau piciorului etc, the only way is up.

Restul este legendă, cum se spune. 🙂

Cele mai multe felicitări lui Tibi că a rezistat până la capăt și că a suportat și ”biciuirile” mele, cum le-a tot zis. Sție că aș face dinou la fel și poate mai rău ca să îi prindem pe ăia din fața noastră.

Bravo și Elenei și Dani, lui Cip și Ziggy, Andrei Roșu. Sunteți toți niște eroi! Mulțumesc și lui Alex pentru geacă, lui Toma pentru poze și mai ales lui Cristi pentru ajutorul logistic. Nu în ultimul rând Laurei și Tudor pentru inspirație și alor mei care nici nu știu în ce mă bag. Ah da, și Academiei pentru premiu. 😀

 

One thought on “Povestea 7500 2012

Leave a Reply