Jim Carrey

Jimcarey (1)

Mi-am adus aminte zilele trecute de Jim Carrey când am dat peste un interviu foarte interesant cu el pe care l-am pus și mai jos. E un actor cu care am crescut și pe care îl admir foarte mult chiar dacă nu aș putea spune că este actorul meu preferat. Totuși cu cât mă gândesc mai mult cu atât îmi dau seamă că a jucat în multe filme emblematice pentru perioada anilor 1990 și până acum: Ace Ventura, The Mask, The Cable Guy, Liar Liar, The Truman Show, Man on the Moon, Batman Forever, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Bruce Almighty doar ca să le enumăr pe cele mai renumite. Pentru mine, rolurile lui din The Truman Show și Man of the Moon au fost memorabile și cred că au arătat că Jim Carrey este un actor complet.

Enjoy!

 

 

 

2 thoughts on “Jim Carrey

  • Chiar mă gândeam la el acum câteva zile şi regretam că nu l-am mai văzut în filme. Am intrat apoi pe imdb şi mi-am dat seama că au mai fost filme cu el, doar că nu foarte reuşite: Mr Popper’s Penguins, Fun with Dick and Jane, I love you Phillip Morris. Cu toate astea şi eu îl consider un actor complet şi sper că va mai face multe filme în stilul lui Eternal sunshine of the spotless mind

Leave a Reply