Cel mai lung ultra-maraton montan din România!

CoverBER2M-sustinatori

 Anul trecut am participat la  Marathon 7500, o nebunie de concurs, în care trebuia să parcurgi cât mai rapid 90 km cu o diferență de nivel de 7500 m prin Bucegi. Am reușit să fac asta, alături de coechipierul meu, în aproximativ 32 de ore de mers non-stop. A fost foarte, foarte greu!

De aceea, am fost foarte impresionat cand am primit vestea de la asociatia ViitorPlus că, începând cu dimineața zilei de 3 august 2013, Adrian Ber va alerga continuu 123 de kilometri, pe crestele a 2 munți, Făgăraș și Piatra Craiului, în decursul a 25 de ore. “Ber2M” este numele evenimentului, cred eu destul de sugestiv, și va fi cel mai lung ultra-maraton din România. Prin alergarea acestui ultra-maraton, Adrian doreşte să strângă fonduri pentru plantarea și îngrijirea unui hectar de pădure (8.000 de euro), în campania Pădurea Copiilor, a asociației ViitorPlus.

Te întrebi cine este Adrian Ber? Adi nu este alergător profesionist, este un om simplu care a început să alerge din plăcere şi din dragostea pentru mişcare, natură şi munţi. Este însă un amator cu o experiență de peste 3 ani  în alergările montane de anduranță şi a reușit deja să câștige mai multe competiții de profil, printre care se numără şi ediţia 2012 a Transmaratonului, unde a terminat primul proba de ultra-maraton (70km). Tot cu această ocazie a început să susțină cauza Pădurea Copiilor a asociaţiei ViitorPlus.

Cei care doresc să-l susțină pe Adrian Ber și cauza Pădurea Copiilor, pot face cu un like Facebook, un share al clip-ului de prezentare și printr-o donație online aici.

Pădurea Copiilor este o campanie de strângere de fonduri a programului de împădurire “Adoptă un copac!”, prin care ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă – își propune să planteze și să îngrijească câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România. Pădurea Copiilor este cauza de mediu a mai multor evenimente sportive, începând cu octombrie 2011. Până acum, aproape 5.000 de alergători au susținut această cauză și au făcut posibilă plantarea, în comuna Poroschia din județul Teleorman, a aproape 4 hectare de pădure (o suprafață echivalentă cu aproximativ 4 terenuri mari de fotbal), ce vor fi îngrijite timp de 5 ani și monitorizate alți 10 ani.

Leave a Reply