Botezul fierului – Povestea Half Ironman Oradea 2014

Stiu, ce-mi mai plac titlurile astea dramatice pentru articole…Dar, o sa vedeti, ca se potriveste. 🙂

Ca parte din antrenamentul pentru Ironman-ul din Barcelona de anul asta, aveam inclus ca test si concursul de Half Ironman de la Oradea. Pentru cine inca nu stie, Half Ironman inseamna jumatatea distantei dintr-un concurs full de Ironman, adica inseamna: 1.9 km inot, 90 km ciclism si 21 km alergat. La Oradea, inotul este intr-un lac iar ciclismul pe dealurile din jurul orasului, cu o diferenta de nivel de aproximativ 900 metri.

Deplasarea am facut cu gasca The Challenge & Friends (Ioana, Alex, Paul si Ciprian). Am ajuns acolo cu cateva zile inainte ca sa avem timp sa ne odihnim, sa studiem traseul si sa terminam cu lucrurile organizatorice.

A fost primul test adevarat al antrenamentului din ultimele 6 luni si eram curios sa aflu cum stau. Nu aveam emotii ca n-as putea sa termin concursul. Distantele le-am parcurs fara probleme in antrenamente si eram convins ca ma incadrez in timpul maxim. Ce vroiam sa aflu, sunt lucrurile pentru care nu te poti pregati in antrenamente si sunt acelea pe care nici nu stii ca nu le stii. Si, asa cum ma asteptam, m-au lovit cateva dintre ele.

Cea mai mare temere a mea, avand si experienta negativa cu crampele de la triatlonul de la Brasov din 2013, era, ca dupa proba de ciclism, care avea “la pachet” cateva catarari numa’ bune, sa nu mai pot alerga si sa fac acele crampe odioase! Strategia mea a fost sa ingurgitez magneziu in toate formele posibile inainte cu cateva zile de cursa dar si in timpul cursei. In plus, planul era ca la ciclism sa nu trag la capacitatea maxima si sa-mi las rezerve in picioare pentru alergare. Evident, alimentatia constanta si hidratarea, sunt un dat.

Start

Proba de inot s-a desfasurat intr-un lac iar noi, cei de la half ironman, trebuia sa parcurgem 10 ture de cate 190 m. Apa avea vreo 21 grade asa ca s-a inotat cu neopren. (Multumesc, Laura!!) De obicei, n-am o problema cu starturile aglomerate si-mi place sa intru in “masina de spalat”, cum o numesc triatlonistii. M-am pozitionat undeva pe la jumatatea plutonului de 120 participanti si cand s-a auzit “Start!”, a-nceput buluceala. Hehe, nu a fost chiar ca la triatloanele de pana acum. Oamenii astia, viitori si actuali half ironmani, aveau de gand sa-mi arate cum este cu proba asta noua. In primele 5 minute, am primit accidental vreo 2 pumni/palme in ochelari si, cum apa era si tulbure, mi-am pierdut temporar directia. Asa ca, m-am oprit de mai multe ori sa ma reorientez. Uneori, a fost enervant ca ne tot intersectam cu inotatori ramasi in urma sau ca cei mai buni ne depaseau destul de agresiv. Deh, face parte din sport 😀 Cu toate astea, am terminat proba de inot intr-un timp decent, mai bine decat ma asteptam: 39 minute.

Am intrat in prima tranzitie si am inceput sa ma pregatesc pentru ciclism. Am pierdut mult timp aici, cam 6 minute, cea mai mare parte incercand sa-mi scot neoprenul si sa-mi pun ciorapii de ciclism, etc…etc. Stiu ca pare ciudat dar cand iesi din apa cu pulsul ridicat si putin confuz, cele mai simple lucruri, pot sa dureze o eternitate. Paranteza. Cel mai mare cosmar al meu este sa raman blocat in neopren, sa ma apuce carceii si sa nu pot iesii din tranzitie, iar cineva sa ma gaseasca inca acolo la finalul concursului :))

1In fine, ies pana la urma din tranzitie si pornesc in proba de ciclism. Aici totul decurge normal, fara incidente. Reusesc sa pastrez un ritm constant pe cele trei ture si sa ma tin de planul de a nu trage tare. Din cand in cand, ma ridic in pedale sa ma dezmortesc si sa testez cum imi simt picioarele. Pe ultimele ture, pe urcari, simt ca as putea sa ridic ritmul dar ma temperez de fiecare data. Dupa cele trei ture, urmeaza intoarcerea in oras, dar nu inainte de o urcare care parea infernala, la momentul respectiv. Termin proba de ciclism intr-un timp pe care-l asteptam, de 3h:03min. Timpul include si tranzitia de vreo 6 minute de la inot spre ciclism dar si cea spre alergare, cam de 1 minut.

Pornesc increzator la alergare unde aveam in plan un timp de 1h:45min care pentru mine ar trebui sa fie usor de atins, avand un PB de 1h:32 min la semimaraton. De fapt, pornesc prea increzator! Primii 5 kilometri ii fac cu o medie de 4:50 min/km si ma simt in continuare bine. Depasesc concurenti pe banda si totul pare ca ma duce spre un super timp, la care nici nu visam la start, undeva sub 5h:30min.

Si acum, botezul de fier…

La kilometrul 6-7 ma-ntampina o durere groaznica si brusca in partea dreapta a abdomenului. Am mai simtit tipul asta de durere dar nicioadata la intensitatea asta si atat de brusc. Incetinesc mult de tot si ma apas in zona respectiva tare. Nu pare ca functioneaza deloc. Imediat, am o stare de greata si pulsul mi se urca atat de mult ca-l simt cum bubuie in timpane. Realizez ca nu e de bine si tot corpul imi urla sa ma opresc de tot si ma intind pe jos. Numai la asta ma gandeam, cat de bine mi-ar fi intins. Stiam ca totul s-ar termina si as fi linistit. Imi este inca greu sa scriu despre asta. Nu stiu ce dracu ma motiveaza sa ma misc in continuare…Fac cu greu inca 2 km cu un ritm de 6 min 20 s/km. Durerea dispare dupa 10 minute si ramane doar o stare de lesin si greata. Incep sa constientizez si sa devin mai lucid ca tocmai am experimentat ceva nou. Un nou nivel de durere. Acum poate suna patetic dar pe moment este cel mai real lucru din lume.

Odata ce reusesc sa incadrez ce mi s-a intamplat intr-o categorie cunoscuta stiu ce am de facut. Pierdusem sirul turelor- trebuia sa parcurgem 19- si, cand ajung la doamna cu laptop de la Bibchip, o intreb cate mai am. Imi spune: “8!” Obiectivul meu devine unul singur: sa termin cu orice pret si atat. Nu-mi mai pasa de timp. Simteam ca sunt demoralizat asa ca am inceput un fel joc care pe mine ma ajuta sa ma adun si sa parasesc pe moment corpul si ce simte el. Am dedicat fiecara tura dintre cele ramase cuiva drag si am alergat pana la final pentru persoanele respective. De fiecare data cand imi venea sa ma opresc sau ma durea ceva, ma focusam doar pe ei si imi imaginam ca sunt acolo cu mine. Am alergat pentru Tudor, pentru Laura, prieteni, familie, sora, bunici, persoane in viata si nu numai…

“211, ultimele 2″…”211, ultima tura”…”211, finish!”…211 a fost numarul meu si asta imi spunea doamna de la Bibchip cand treceam pe langa ea in ultimii kilometrii. Am trecut linia de sosire si m-am prabusit undeva la umbra. Am devenit half ironman cu un timp total de 5h:38min din care semimaratonul 1h55min! Ma simteam incredibil! Am pus mana pe telefon si-am sunat-o pe Laura sa ii spun ca am terminat cu bine. Evident, foarte emotional totul. 😀3

Dupa ce mi-am revenit, fizic si psihic, m-am indreptat spre finish sa-i astept pe Ioana, Ciprian si Paul sa termine cursa. Din fericire, toate lumea a terminat cu bine. Spre seara, ne-am dus sa mancam cantitati impresionante de burgeri deliciosi de la Lactobar si, cum era normal, sa povestim despre intamplarile fiecaruia din cursa.

 

2M-am tot gandit mult la ce mi s-a intamplat in cursa si la ce-as putea sa fac diferit data viitoare. Partea cea mai evidenta este ca am plecat prea tare la alergare. Am simtit asta si la un antrenament brick si, cu toate ca mi-am zis atunci ca trebuie sa ma temperez in cursa, n-am facut-o. Si era sa-mi puna capac. In al doilea rand, trebuie sa ma uit si la alimentatie.  Am mers pe acelasi tip de alimentatie ca si la un triatlon olimpic doar ca am marit proportia. Din ce am mai citit si am vorbit cu alti participanti dupa, mi-au lipsit carbohidrati cu absorbtie mai lenta. Eu m-am alimentat in mod constant dar doar cu geluri si cred mi-ar fi prins bine si vreo 2-3 batoane. Apropo de nutritie, am folosit cam 10 geluri High 5 care m-au sustinut super bine (Multumesc!), curmale, 2 banane si, de la un moment dat incolo, si Cola!!!

In rest, concursul a fost unul superb, cu o organizare impecabila. Atmosfera creata de participanti si voluntari te facea sa te simti ca esti intre prieteni si ca toti sunt acolo sa te sustina sa-ti depasesti limitele. Un fel de “pain community” 🙂 Ceea ce multi dintre concurenti am si facut in ziua respectiva. Acum, la 2 zile dupa, cat inca mai am febra in picioare, promit ca 27 iunie ma gaseste la Oradea cu medalia de gat. Half Ironman sau Full, ramane de vazut!

4Multumesc tuturor care mi-au dat energie pentru concursul asta, de la fata locului sau de acasa! Felicitari participantilor si mai ales baietilor nostri, Paul si Ciprian, aflati la primul lor Half. Rezultatele oficiale

4 thoughts on “Botezul fierului – Povestea Half Ironman Oradea 2014

Leave a Reply