Momentul perfect

Îl tot aștept de ceva timp ca să pot scrie ceva super tare și relevant pe blog. Îmi imaginam cum momentul perfect o să fie într-una din zilele astea când o să am un succes răsunător – un timp bun, un concurs greu, un premiu, un proiect… Nu știu exact ce ar fi fost dar oricum ar fi adunat multe like-uri, aplauze, ovații. 🙂

Tot amân să scriu nu pentru că nu fac nimic interesant dar pentru că încă n-am un rezultat interesant. O prietenă mi-a spus ceva care m-a zgândărit de curând. Suna ca și cum țin atât de mult la brandul meu că am uitat să fiu autentic. Eu nu știu dacă ea asta voia să spună dar la mine așa a ajuns. 🙂

Am parte lunile astea, de când am început cu Martin Adventures, de cea mai grea, mai interesantă și mai intensă experiență de învățare din câte am cunoscut. În fiecare săptămână am descoperit și mi-am depășit noi zone de confort în relația mea cu siguranța, cu timpul, cu banii, cu antreprenoriatul. Mi-am redefinit aproape toate lucrurile pe care mă bazam și pe care le consideram ca fiind fixe.

În timp ce realizam asta, am înțeles și că experiențele mele și povestirea lor sunt valoroase acum, în timp ce se întâmplă, și nu peste cine știe cât timp când ar fi trecut. E ca și cum un coresponent de război se oprește din scris în timpul războiului și trimite doar niște rânduri când s-a terminat totul: A fost greu dar am câștigat. The End. Ce plictisitor ar fi. Nu că eu aș fi în nu știu ce război dar înțelegeți ideea.

Ok, acum c-am scăpat de asta și-am și făcut o prefață care sună așa, a noi începuturi, o să vă mai spun doar că plec la un antrenament de Crossfit. Prietenii apropriați știu deja de noua mea jucărie, dacă pot să-i spun așa, care m-a ajutat să trec peste tot antrenamentul de Ironman de anul trecut. Despre Crossfit vă mai povestesc data viitoare dar acum vă las cu un scurt video.

 

2 thoughts on “Momentul perfect

Leave a Reply