#Colectiv

12194619_10206835755764754_3975001961258016421_oStiu ca am simtit tragedia de la ‪Colectiv‬, si tot ce a urmat dupa, altfel decat as fi facut-o daca nu eram tatal lui Tudor. Si nu ma refer aici la gandul ca el ar fi putut vreodata sa pateasca ceva. Asta e ceva ce orice parinte isi alunga din minte imediat.

Ai mei m-au ferit intotdeauna de greutatile prin care treceam cu totii prin anii ’80 si inceput de ’90, perioada in care eu am copilarit. Mi-au creat o lume minunata in care am putut sa cresc fara griji. Am avut primul impact cu lumea adevarata, cu problemele si cu nedreptatile ei foarte tarziu. Eram deja student cand am simtit ca starea de normalitate nu e ceva ce primim de-a gata si ca pentru lucrurile de bun-simt e nevoie sa luptam in fiecare zi.

Nu stiam cum sa ii vorbesc lui Tudor despre tot ce s-a intamplat la Colectiv sau daca sa o fac cu totul. Sambata trecuta ma uitam socat la televizor si eram incredibil de emotionat. A venit la mine si m-a intrebat: “Tati, plangi?”. Nepotrivirea dintre candoarea din privirea lui si ceea ce vazusem si ce continuam sa aflam in fiecare minut despre accidentul din Colectiv, a aprins in momentul acela un sentiment puternic in mine. I-am povestit cu grija, ca pentru un copil, cum m-am priceput eu mai bine, ce s-a intamplat si i-am explicat imaginile pe care le vedea si sentimentele mele, ale noastre. In zilele urmatoare am fost cu el la locul accidentului sa aprindem o lumanare si am fost cu el in Piata Universitatii. A strigat “Colectiv!” si a fluturat steagul Romaniei asa cum faceau oamenii din Piata. Mi-a pus o suta de intrebari despre ce se intampla in jurul lui si i-am raspuns la toate, cu responsabilitate, incercand sa-i protejez cat mai bine aura copilariei, asa cum au facut-o si ai mei pentru mine. Stiu ca nu poate intelege rational totul dar pe mine ma intereseaza sa vada cu ochii lui, sa auda cu urechile lui si sa descopere ca traim intr-o comunitate puternica, ca uneori suferim, alteori suntem indignati, ca putem sa soptim cand aprindem o lumanare si putem sa scandam cand suntem in Piata.

Stiu ca lumea in care traim este imperfecta si este asa si din cauza noastra dar cred ca nu o putem face mai buna pe cont propriu. Avem nevoie sa ne implicam si copiii in rezolvarea dilemelor noastre mari, avem nevoie de imaginatia, de creativitatea si de energia lor. Iar ei au nevoie de noi sa ii sustinem si sa le cladim increderea ca pot avea un impact pozitiv, ca schimbarea incepe cu ei dar nu se termina acolo. Ca, asa cum a spus-o atat de frumos Regele Mihai, “tara isi redobandeste, cu fiecare generatie, privilegiul de a continua sa existe.”

Leave a Reply