Raport de la 7500 Marathon 2016

În micul și specialul nostru cerc de alergători montani (da, în continuare la fel de modest) cam toată lumea știe că weekendul trecut s-a desfășurat 7500, unul dintre cele mai grele și mai frumoase maratoane montane de pe la noi. Laura și cu mine participăm pe 25 august la OCC (Orsieres – Chamonix) una dintre cursele de la UTMB care are o lungime de 55 km și 3500 m diferență de nivel. Cum 7500-le nostru are și el cam tot pe acolo, ne-am zis că ar fi un antrenament foarte bun mai ales că s-a nimerit cu o lună înainte de concursul din Franța.

Profil OCC

Profil OCC

Pentru Laura urma să fie prima participare la 7500 și, într-un fel sadic aproape, mă cam bucuram că va face cunoștință cu unul dintre cele mai grele vârfuri pe care eu le-am făcut într-un concurs: Bucșoiu Mare. Bine, normal că ei nu i-am prezentat lucrurile așa. Doar i-am spus că o să fie un super antrenament pentru OCC și că totul o să fie bine, o să fim #împreună și bla bla. Mhm…

Pentru mine urma să fie a treia oară la 7500. Acum îmi dau seama că eu nici măcar nu am povestit aici cum anul trecut, Tibi și cu mine, am participat la 7500 Hobby în deja celebra echipă ”Băieții bine se întoarce”. ”Se întoarce” pentru că acum vreo trei ani am avut îndrăzneală să participam la Elite. Atunci am parcurs cei 90 km cu 7500 m diferență de nivel în 32 ore și am simțit că am murit și am reînviat de câteva ori în timpul concursului. Mai ales că, pe vremea aia, startul se dădea la 7 seara. Jepii la frontală, ce amintire. 😀 Anul trecut, când am participat cu Tibi, nu prea mi-a fost bine și în a doua jumătate a cursei n-am mai fost în stare să alerg. Vinovat este și nenorocitul de Bucșoiu Mare care m-a secat de putere.

Băieții bine se întoarce

Băieții bine se întoarce

În fine, ca să ne întoarcem în era noastră, iată-ne, pe mine și pe Laura, înscriși ca echipa Martin Adventures la Hobby Mixt, alături de alte 55 echipe. Spre deosebire de anul trecut, acum am ajuns din timp la Peștera și am reușit să dormim vreo șapte ore înainte de start.

Inevitabil, la un moment dat se face dimineață și pe la 05:30 ne ducem și noi la verificarea echipamentului. Surpriză, nu aveam mănuși. Încerc să-mi folosesc anii de lucrat în vânzări și să negociez trecerea: ”Haai frate, mănuși pe vremea asta? Tu nu știi ca eu sunt Silviu Martin, din echipa Băieții bine?!” După ce mi-am dat seama că nu merge cu abordarea asta de București, a încercat Laura varianta soft: ”Uite, că îmi țin mânecile așa…”. Așa, adică cum își adună un copil mânecile când îi e frig. Domnul de acolo nu era deloc impresionat și ne-a trimis la plimbare. Bine că am reușit să împrumutăm rapid două perechi de mănuși de la niște oameni care chiar citiseră regulamentul. Shame on me!

#impreuna cu Ana

#impreuna cu Ana

3…2…1…Start! Se pleacă tare, cum altfel. Eu, pățit fiind, îmi tot repetam și îi repetam Laurei că, pentru noi e important să ajungem fresh la Omu #2, adică km 28. De acolo până la finish se poate alerga aproape totul și puteam face un timp bun dacă nu ne consumam toată energia până acolo. Zis și făcut. Am mers într-un ritm alert dar mereu atenți la puls, să nu urcăm prea sus. Pâna la Omu #1 am făcut 1h:27min. Cât timp s-a procesat foaia de parcurs de câtre voluntari, Laura a atacat cașcavalul de la punctul de refresh. Am urmat eu, care mi-am înfipt mâna în cașcaval și măsline. Delicios. Am plecat mai departe fără vreo pauză in plus. Dacă ajunsesem printre ultimele echipe când am plecat deja lăsasem mai multe echipe în urmă, care se întinseseră la pauză.

Blowing in the wind

Blowing in the wind. Anul ăsta am abordat stilul mai cutat ca un rinocer.

A urmat o coborâre lungă pe Valea Cerbului, până la Diham, pe care am alergat-o ușor. Am început să depășim câteva echipe iar altele să ne prindă din urmă. Ne-am păstrat ritmul constant și la 09:00, la trei ore de la start, eram la CP 2. Repetăm schema ”atac la cașcaval” și plecăm în mai puțin de două minute mai departe. Știam că urmează partea cea mai grea din concurs: o urcare continuă, de 1500 m diferență de nivel și vreo 13 km lungime. Am pregătit-o pe Laura și am îndemnat-o să nu-și lase pulsul să urce prea mult. Așa ușor, ușor cum urcam noi, am început să depașim multe echipe: de fete, de mixt și surpinzător de multe de băieți. Când am ajuns înspre Prepeleac, am primit vestea că s-a modificat traseul și nu vom mai avea plăcerea să urcăm pe Bucșoiu din cauza vântului foarte puternic. În schimb, o vom lua via Mălăiești, o ocolire de 3 km dar o pantă mult mai blândă față de urcarea inițială. Nimeni nu s-a plâns, ha-ha.

Ei bine, au urmat vreo 90 minute de urcare, fix la ora 12, când soarele era cel mai puternic. Pe bucata asta m-am simțit cel mai lipsit de energie și am avut nevoie să iau o pauză de masă de un minut, ca să-i spunem așa. Am reușit să găsim puțină umbră la un moment dat și m-am pus în fund, pentru prima dată în 28 km. M-am ridicat imediat când am văzut vreo trei echipe de mixt care m-au depășit. M-am mobilizat rapid și am prins-o din urmă pe Laura, care încă mergea ceas, fără vreun semn de oboseală.

20160716_111518

În scurt timp, la 12:46, am ajuns la Omu #2 unde am devalizat refresh point-ul. Da, ați ghicit, iarăși ne-am umflat cu cașcaval. Ne-am permis să ne odihnim cinci minute aici și după ce ne-am pregătit psihic pentru ce urma și am mai luat un cașcaval, trei chipsuri, un măr și un ceai, am pornit în alergare spre CP 5, Poiana Guțanu. Mai aveam 18 km până la finish și știam că dacă vrem să scoatem un timp bun, va fi nevoie să-i dăm bice. Am alergat fără pauză până la refugiul din Șaua Bătrâna și apoi mai departe pe coborâre până la Guțanu, unde am ajuns după 1h30min. De acolo urma o ultimă urcare de 4 km până în Strunga și 5 km de coborâre până la finish. Din calculele mele, părea că avem șanse să ajungem în două ore, ceea ce înseamna că putem să facem în sub 10 ore tot concursul. Asta nu prea a schimbat mare lucru pentru că nu puteam să accelerăm oricum. Mie îmi era rău, cred că de la cât cașcaval mâncasem, iar Laura era cam low battery. Cu toate astea, am mai depășit câteva echipe care nu arătau nici ele foarte bine. Ne-am mai energizat cu câteva batoane și undeva aproape de Strunga parcă ne mai revenisem. Am bifat CP 6 la ora 15:17 și i-am dat drumul la vale fără să stăm pe gânduri.

Am alergat toți cei 5 km până la final fără probleme și, ca de fiecare dată, când am văzut linia de finish, am uitat de toate durerile și de oboseală. Am sprintat și am încheiat concursul în 10h:2min care ne-a adus un loc 9 surprinzător la Hobby Mixt. Strategia noastră de a pleca mai temperat a funcționat perfect și în felul ăsta am avut energie să încheiem puternic concursul.

13724026_10208627695602130_4344443389069019051_o

Felicitări tuturor participanților și de abia așteptăm să revenim la anul!

Leave a Reply