#30daychallenge: Fără zahăr

LE: Am adăugat la finalul articolului o listă de alimente fără zahăr pe care eu le consum de obicei. Dacă aveți sugestii, postați un comment, vă rog, ca să mărim lista.

Ekeep-calm-and-no-sugarste o provocare pe care am făcut-o acum un an când nu știam că voi scrie pe blog despre #30daychallenge. Așa că tipul relatării o să fie atipic față de provocările noi pentru că cea de față s-a întâmplat deja mai de mult.

Totul a început dintr-o ambiție. Am citit mult despre cât de nociv este zahărul pentru copii așa că ne-am decis ca lui Tudor, băiatul nostru, să nu îi dăm chestii cu zahăr. Noi am continuat să consumăm totuși și, până când a împlinit el trei ani, asta nu a prezentat vreo problemă. Nu prea știa el ce are, ce nu are zahăr sau cum arată dulciurile în ambalaj. 😀 Nici nu prea mergeam mult cu el la cumpărături ca să poată vedea dulciurile în magazine. La un moment dat însă lucrurile s-au schimbat și a început să pună întrebări despre zahăr: de ce nu e bun? de ce alți copii mănâncă? de noi mâncăm? N-am fost niciodată fanul abordării: zahărul nu e bun, e caca, bleah. I-am spus că e delicios, e bun tare doar că nu e sănătos.

Atunci m-am gândit că nu ar fi corect față de el ca noi să fim avocații anti-zahăr dar să nu putem renunța la a-l consuma. Așa a apărut idea provocării.

Provocarea

  • 30 de zile fără zahăr (sau înlocuitori artificiali) adăugat în chestii – ceai, cafea
  • fără chestii cu zahăr – sucuri, dulciuri
  • fără chestii care au zahăr dar nu știam că au – pâine, mezel, ketch-up, muștar, fuck, totul aproape!

Ce era ok – fructe proaspete și fructe uscate neconfiate.

Am început provocarea destul de relaxat. Nu prea mâncam dulciuri înainte și, dintre băuturi, aveam ca guilty pleasure doar o cola de 0.33 cam o dată pe săptămână. De ce am fost șocat însă, a fost când am descoperit că toaaaate chestiile din casă aveau de fapt zahăr ascuns – pâinea, mezelurile, ketch-up-ul, muștarul…

Prima zi am bifat-o fără probleme și credeam că va fi super ușor în continuare. Lucrurile s-au complicat în ziua a treia. Nu prea dormisem bine cu o noapte înainte așa că eram low-energy. Tot corpul îmi spunea că am nevoie de ceva dulce. Am mâncat vreo cinci curmale și m-am liniștit o perioadă. Mai târziu au început durerile de cap și efectiv mă învârteam prin bucătărie căutând vreo bucată de ciocolată neagră. Din fericire, aruncasem totul dinainte. Am mai ras vreo zece curmale dar eram deja sătul și nu prea îmi mai venea să mănânc nimic. Pofta de dulce era însă tot acolo. Asta e și partea bună a fructelor; au fibre destule care să ne ofere o senzație de sațietate pe care, de exemplu, sucurile nu le au. Poți ingera mult zahăr din sucuri sau dulciuri fără să te saturi. Din mâncare adevărată e mult mai greu. Ziua a continuat prost. M-am dus la supermarket pentru cumpărături și am petrecut o oră în plus să aleg noi branduri de mâncare. De exemplu, din 20 de sortimente de pâine doar unul singur nu avea zahăr adăugat! La fel și la mezeluri.

Lucrurile au mers în continuare la fel de rău cam toată prima săptămâna. Am observat o schimbare odată intrat în a doua săptămână. Atunci am ajuns la doar cinci curmale pe zi pe care le mâncam după micul dejun împreună cu un ceai negru. În a treia săptămâna, și curmalele mi se păreau prea dulci și am început să mănânc mai puține sau chiar deloc. Îmi era mai ușor să găsesc noile alimente pe care le cumpăram și am intrat ușor în noua rutină.

În a patra săptămână, am avut un test pe care l-am trecut cu greu. Era ziua cuiva apropriat și am refuzat tortul pe motiv că nu mănânc zahăr. Atunci mi-am dat seama de dimensiunea culturală a consumului de dulciuri. Ne oferim unii altora constant cadouri chestii dulci iar prăjiturile care, în esență, sunt ceva total nesănătos, sunt văzute ca un mare răsfăț și ceva pe care ar trebui să ți-l dorești și care se așteaptă să fie oferit. Da, știu. E ceva evident dar când te gândești puțin, e greșit total.

În ziua 31, la finalul provocării, îmi propusesem să mănânc o mega prăjitură de la Zoomserie. Eram înnebunit după ele înainte și mi se păreau răsplata perfectă după cât îndurasem. Mi-am cumpărat una și de abia așteptam să o devorez. Am fost atât de surprins totuși când am luat prima linguriță. Avea un gust atât de oribil de dulce și cleios încât, după jumate, m-am oprit și n-am mai avut nici o dorință să continui.

Acum, după un an, mă bucur că am păstrat obiceiul în viața de zi cu zi și nu îmi mai este deloc greu. Ca să fiu corect în relatare, sunt momente în care fac excepții și anume la curse și la turele de antrenament. Din păcate, nu am găsit încă ceva care să-mi ofere energia necesară într-o cursă așa cum o fac gelurile, batoanele și prostiile cu zahăr. Caut în continuare și sunt deschis la sugestii dacă cineva are experiență cu asta.

Avantaje

  • Mănânc mult mai sănătos – tot ce are zahăr adăugat este de obicei o mâncare nesănătoasă
  • Energie mai bună, constantă pe parcursul zilei
  • Dinți mai sănătoși
  • Mâncarea are gust mai bun

Dezavantaje

  • Bunica s-a supărat de câteva ori pe mine că nu i-am vrut deserturile
  • Par un ciudat când spun la petreceri, evenimente: eu nu mănânc zahăr

Pentru cine vrea să studieze mai multe despre zahăr și efectele lui:

România, te iubesc!

O colecție de videouri pe YT

Jamie Oliver la TED

Alimente fără zahăr

Unt de arahide 100%, My Protein

Unt de cocos 100%, Solaris

Fulgi și musli, Solaris (aproape toate sortimentele sunt FZ)

Pâine Grâu Întreg, Vel Pitar

Băuturi fără zahăr

Lapte orez, Scotti

2 thoughts on “#30daychallenge: Fără zahăr

  • M-ai speriat credeam ca nu mai pot sa imi iei iau pre antrenamentele dar l-am gasit pe asta zice ca nu are zahar http://www.4fit.ro/product/storm-750g

    Totusi, organismul prima data consuma rezervele de glucoza deci e important sa ai asa ceva. Dar da, zaharul de la magazin e oribil de rau. Voi folosi putina dextroza pentru shakurile mele, dar am sa incerc 30 de zile sa nu cumpar si mananc nimic din ce cred ca are zahar adaugat.

  • Ma bucur ca vrei sa incerci sa renunti la zahar 30 de zile. Iti urez mult succes! 🙂

    Legat de suplimentul de care spui. Intr-adevar, nu are zahar dar are sucraloza. Este un indulcitor care are potential anumite efecte secundare negative, conform Wikipedia. https://en.wikipedia.org/wiki/Sucralose#Potential_effects_on_health

    Personal nu vreau sa ma complic asa ca folosesc suplimente fara aroma pentru ca au exact aceleasi substante active. Iar zaharul (sau indulcitorul) si aromele oricum nu ma ajuta in obiectivul meu, oricare ar fi el – mai multa masa, o anduranta mai buna etc. Nu au acelasi gust dulce dar le combin cu lapte vegetal, de orez de obicei, si atunci chiar sunt ok de baut.

    Spor!

Leave a Reply