Despre perseverență și mindset orientat spre creștere

Tocmai ce-am terminat de citit cartea ”Grit” de Angela Duckworth,  și,  undeva pe parcurs, am avut o revelație despre mine: sunt un fixist.

Să vă explic.

Duckworth face referire în Grit la conceptele de growth mindset și fixed mindset elaborate inițial de Carol S. Dweck, Ph.D., profesor de psihologie la Stanford University. Pe scurt, un mindset fix înseamnă să crezi mai mult în talent decât în antrenament. Crezi că oamenii se nasc cu niște abilitați și un mod de a fi care rămâne fix pe parcursul vieții. Astfel, vei fugi de provocări și de confruntări, eșecul ți se va părea ceva final și descurajator. Pe de altă parte, cineva cu un mindset de creștere, știe că, atunci când îți dorești ceva destul de mult, te poți antrena, te poți pregăti pentru asta. Atunci, eșecul este doar o fază și face parte din proces. Dacă ești gritty, adică perseverent și pasionat de ceva, până la urmă vei reuși să obții ce îți dorești prin muncă, perseverență, transpirație, efort. Da, toate chestiile alea ne-sexi și grele.

 

Poate sună de bun simț și, mai mult ca sigur, pentru cine este pasionat de dezvoltare personală, nu sunt concepte noi. Nici pentru mine nu au fost neapărat nemaiauzite, mai ales că am mai scris despre asta, dar altceva voiam să spun.

Pe măsură ce citeam și îmi analizam acțiunile și rezultatele de prin liceu și până acum, au început să mi se contureze câteva concluzii surprizătoare. Suprinzătoare pentru mine, cel puțin.

Here goes:

  • Multe lucruri pe care le-am obținut, diverse succese pe care le-am avut, mai ales, în prima parte a vieții, au fost obținute într-un mod ”fix”
  • Am cunoscut eșecul târziu, prea târziu
  • Doar de câțiva ani am făcut tranziția către un mindset de creștere

Cum așa?

Parcă și acum aud diverși profesori pe care i-am avut care mă descriau ca având potențial dar că nu îmi bat capul destul. Da, trebuie să recunosc: așa era! Aveau dreptate. Nu era nevoie să fac ceva diferit, în primul rând, pentru că nu îmi doream și, apoi, pentru că reușeam să fiu mulțumitor de bun fără prea mare efort. Prindeam lucrurile din zbor și chestia asta îmi confirma că este în regulă. Am reușit, până la un moment dat, printr-o combinație de 70% talent + optimism + heirupism și 30% învățat serios, meditații, tocit. Așa am intrat la liceul la care voiam, așa am luat BACul și așa am ajuns apoi la facultatea la care voiam. Odată intrat la facultate, m-am culcat pe cea mai mare ureche posibilă. A urmat cea mai lungă perioadă irosită când vine vorba de dezvoltarea mea personală. Am trecut prin facultate senin, plin de potențial și am ieșit marginal mai bun dar, mai mult sau mai puțin, același fix.

Totuși, după facultate, ceva pe parcurs a început să se schimbe și cred că are de a face cu două lucruri care mi s-au întâmplat. Primul este că m-am apucat de sport, de tot felul de competiții, despre care am tot scris aici pe blog. Atunci am început să învăț că nu e de ajuns doar să prinzi din zbor, că e nevoie de antrenament, că e ok să eșuezi. Îmi și aduc aminte de confuzia primelor DNF-uri sau a altor dezamăgiri. Având un fixed mindset, luam eșecul personal, mă invalida, în loc să fie despre munca pe care nu am făcut-o sau pe care o puteam face mai bine. Pe măsură ce vedeam că investesc mai mult timp și aveam rezultate mai bune, a început să mi se schimbe și paradigma. În plus, aplicam în viața de zi cu zi, ceea ce învățam prin sport.

Al doilea lucru care s-a întâmplat în aceeași perioadă este că am devenit antreprenor. Well, vă dați seama ce surpriză am avut când am aflat the hard way că doar să ai o idee și tu să o consideri bună și deșteaptă, nu te duce, practic nicăieri. Primii ani au fost ca un real bootcamp. De abia acum, privind în urmă, îmi dau seama de anumite decizii pe care le-am luat într-o direcție sau alta. Bietul de mine, care mă credeam atât de deștept, mă loveam pentru prima dată, cu adevărat, de viață și de piață. Îmi vine și acum să râd, dar nu așa cu toată inima. Râsu-plânsu, mai degrabă.

Am și scris un articol pe larg despre experiența mea ca antreprenor și despre greșelile pe care le-am făcut.

Simt că experiențelor ultimii ani m-au împins puternic în zona de mindset orientat spre creștere dar trebuie să recunosc că este un efort continuu să mă mențin aici. Este ceva ce încerc să-i insuflu și lui Tudor. Cum fac asta, cred că e tema unui alt articol. La fel, cred că ar merita o discuție separată cum poți să faci trecerea dintr-un mindset fix către unul de creștere. Eu m-am antrenant prin provocările de 30 de zile despre am scris pe blog. Dacă aveți și alte recomandări sau doar idei mă bucur să le aud.

De ce mă interesează asta (adică pe tine)?

Din când în când, eu mai am a-ha-uri din astea despre mine și îmi place să le împărtășesc în ideea că pot ajută pe cineva care se regăsește în aceeași situație ca și mine. Sau poate pe cineva care nu mai are nevoie să facă aceleași greșeli ca și mine. Cu toate că, hai să o spunem cu toții în cor: e ok să greșești. 🙂 În plus, vreau să keep it real cu voi, tocmai ca să încurajez un mindset de creștere. E ușor să privești prin lupa social media și să vezi doar rezultatul fără să vezi efortul din spate.

Mă fascinează că încă mai am chestii de învățat despre mine și, scriind, îmi dau seama că asta îl miră doar pe fixistul din mine. Partea cu mindset de creștere spune mai degrabă, păi ce credeai, frate?!

Câteva resurse recomandate:

Grit, Angela Duckworth

Mindset, Carol S. Deck

Photo by Joshua Earle on Unsplash

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.