#365 days challenge

Da, știu, și pentru mine este o surpriză (plăcută) că blogul meu încă mai există. A devenit un lait motiv dorința mea de a scrie mai des, aproape că mi-ar părea rău dacă s-ar întămpla și s-ar pierde una dintre valorile brandului. Din fericire, nu suntem în acest pericol. Promit că voi scrie la fel de rar și inconstant și de acum încolo.

Ce-i cu titlul, te întrebi? Recunosc, e doar un click-bait. Nu, nu fac un alt challenge de 30 de zile sau nu încă, mai bine spus. De fapt, titlul are o legătură cu realitatea. Să vă explic.

Acum 150 de milioane de ani, în Cretacic adică, am început și eu, ca mulți alții din generația noastră, să particip la competiții sportive pentru amatori. Am început timid, cu o ștafetă la Fără Asfalt, sau ceva de genul ăsta. Fără Asfalt era la a doua ediție pe atunci…Sau poate și mai înainte cu o alergare. Nu mai știu exact. În fine. Ce a urmat, însă, știu foarte bine. A urmat o nebunie care a durat ani de zile în care, de la lună la lună, de la un sezon la altul, creșteam distanța, intensitatea, nebunia provocărilor. Nu vreau să încep să-mi enumăr ”palmaresul” acum dar chiar simt că am făcut din toate. Evident, toate la nivel de amator, fără vreo pretenție de performanță. Culminând cu Transcontinental și TransAtlantic în 2017 și 2018. Să particip la ”ceva” era deja parte din mine, din ce sunt și ce fac eu. În fiecare an, așa cam ca acum, pe la final de sezon, mă întâlneam cu prietenii și cunoscuții mei și, nu de puține ori, discuția începea: ”Și? Ce nebunie mai faci la anul?”.

Anul trecut, cam pe vremea asta, de abia mă întorsesem din Londra și aveam tot felul de gânduri despre anul următor, 2019, care mă împingeau într-o direcție nouă: cum ar fi dacă nu aș face nimic? Doar să muncesc și să petrec mai mult timp cu familia, mai ales că urma să apară și micuțul Patrick în viața noastră, în loc să mă antrenez? La început mi s-a părut un gând nebunesc dar, pe măsură ce evaluam mai mult, mi se părea din ce în ce mai atractivă ideea. Un an fără concursuri, fără suferit pe coclauri, fără obiective sportive…Da, de ce nu?! În felul ăsta, mi-am spus, aș putea, peste un an, să evaluez dacă într-adevăr chiar îmi lipsește partea asta de competivitate, cu mine, bineînțeles…

Și fix asta am făcut în 2019. Nimic. Bine, nu nimic, nimic. M-am menținut în formă și am pedalat destul de mult mai ales cu clienții Martin Cycling Adventures dar fără presiunea unui mare ”event”. În total tot am pedalat cam 4.500 km dar departe de cei 6.500 km din 2018 sau 7.500 km din 2017. Chiar am avut câteva luni la rând în care nu am făcut nici un fel de sport! Și nu a fost rău deloc. M-am refăcut, m-am odihnit și am avut timp să mă gândesc de ce fac ce fac. Și mi-am dat seama…

Și surpriză, sau nu, dar mi-am dat seama că îmi place și că îmi lipsește să am o țintă, o provocare! Că îmi place ”să sufăr” și că, probabil, am devenit bun la asta. Drept urmare, mi-am setat ceva frumos și greu pentru anul viitor și sunt extrem de motivat, cum nu am mai fost de mult. Am început deja antrenamentele și am observat că de abia aștept să le fac, să trag de mine și să mai sufăr puțin.

Deci, în concluzie, ”n-am plecat, deci nu mă-ntorc”, urmează un 2020 cu pedalat, cu antrenamente indoor, cu Tenerife Cycling Camp și câteva curse de ciclism, unele mai lungi, altele mai scurte. O să detaliez tot aici, sunt convins că foarte curând (cine mă mai crede), care este programul pentru anul viitor și cum mă antrenez.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.