February 18, 2007

Despre mine

img_0082

Salut, mă numesc Silviu Martin. Vreau să creez lucruri care au impact iar asta cred că eu o pot face prin antreprenoriat. Pun mare preț pe timpul liber și sunt pasionat de sport, de dezvoltare personală și de călătorii. Am o familie minunată. Tudor, fiul meu mic și zglobiu, Laura, soția mea, care mă completează și care îmi este parteneră în multe aventuri. Ei îmi dau energie pentru tot ceea ce fac și mă motivează să devin tot mai bun.

Din 2010, am început să îmi schimb stilul de viață și am participat la primele mele competiții sportive pentru amatori. Au urmat, maratoane de șosea și montane, triatloane olimpice, Ironman 70.3 și full. În ultimii doi ani, m-am concentrat pe competiții de ciclism de anduranța, reușind să finalizez The Transcontinental Race în 2017. Anul acesta mă antrenez pentru o noua cursă epică, de data aceasta în Irlanda, The TransAtlantic Way.

Proiectul meu de suflet, în care mi-am pus toată pasiunea pentru natură și sport, este Martin Cycling Adventures, agenție de turism specializată pe ciclism pe care am inițiat-o în anul 2013. De când eram copil îmi doream sa pot explora lumea iar Martin Cycling Adventures este modul in care am reușit să transform visul meu într-un mod de viață.